Lumea ta,
E’n ramul înflorit
Și-n visul care curge.
Viața ta
Este aroma
Cerului senin
Din inima ta.
Fericirea ta,
Este lumina
De dincolo de orizont,
Ce duce în brațe
Viitorul și tăcerea.
Gîndul, încărcat de freamătul zâmbetului
Și lacrimi,
Se oprește istovit
Între două realități
Așteptând ziua de mâine.
Dorința ta,
Este iubire
Pentru fărâma de univers
Închisă în tine.
Indiferent de lumea
În care trăiești,
Ești ram înflorit
și visul care curge.
ÎN LUMEA TA.

 

Irina Leahu-Mihailescu

Arta ei iti da un ciudat  sentiment de grija, creand senzatia a ceva delicat, deosebit de fin, pretentios si sensibil.
O adiere poata sa rupa, un cuvant poate sa doara, lumina sau intunericul sa distruga.
Este o lume mica ce apartine unei lumi mari care a marginalizat-o dar care nu a renuntat la ea pentru ca s-ar simti mai saraca, mai sleita, murdara si chiar impropie vietii.

Aceasta lume a ” delicatului ” si ” finetii ” este total lipsita de violenta, armonia facand inima sa bata  doar in acorduri lirice iar gandurile devin brusc nostalgice, pline de tandrete, inflorindu-ti pe buze zambetul iubirii.
Priviti curba delicata a liniilor si veti intelege dorinta frumosului de a se putea exprima cat mai coerent pentru toti.
Este pentru prima oara cand am avut senzatia ca imaginea, dar mai ales culoarea canta si te privesc atent, cercetator, sa-ti poata identifica trairea sufleteasca.

Priviti oricare din tablouri si incercati sa va imaginati si incercati sa ganditi imaginile in alte culori sau culorile sa ilustreze o alta imagine.
Probabil ca, daca veti reusi, veti fi inventatorii unui nou stil de arta.
Tablourile nu au o idee bine definita, nu au un mesaj important de transmis, ele sunt rodul nebuniei create de o clipa de fericire.

 

a ne traiesti pentru trairea sufletelor noastre!