Murivale

Daca vrei sa cunosti pictorul pentru care trecutul si prezentul se strang intr-o singura intrebare, pictorul pentru care zbuciumul neantelegerii sale impiedica pe cei din jur sa-l inteleaga, motiv pentru care a invatat sa simta durerea culorii, geamatul formelor sau nepasarea umbrelor…

 

Daca vrei sa intalnesti pictorul care te cheama dar in acelasi timp te respinge cu arta lui, deoarece expresia nerostita a trairii sale este o ura care mangaie, o dorinta de a se razbuna cu dragoste pe raul din jurul lui…
Deci daca vrei sa cunosti acest om, te vei apropia in mod sigur de Murivale. Vei ramane surprins de puterea-i de sacrificiu, rupand din fiinta lui pentru a-si transpune gandul in forma si culoare.
A inteles ca nu poti cere iubire celor din jurul tau atata timp cat nu iubesti.

 

Este omul care e in stare sa plinga cu adancul fiintei sale pentru tot ceea ce si-a dorit si nu are, dar si pentru ceea ce ar vrea sa daruiasca si nu poate.
Oricat ar fi imaginea de neclara, de dura, de abstracta sau reala, il simti pe el in lumea lui, dincolo de zambetul timid si fals, intr-o lume aspra, taioasa si periculoasa, dar lumea lui, mica dar care-l primeste cu bratele deschise, o lume care nu pune intrebari pentru ca nu vrea raspunsuri.
Este pictorul care nu se poate adresa tuturor pentru ca stie ca nu va fi inteles, stie ca nu-i va putea intelege, dar dorinta lui de a-si gasi drumul printre semeni lasa o urma, pentru unii discreta, pentru altii profunda, asupra unei arte si unui artist ce nu trebuiesc inventate pentru ca exista si asupra carora doar ochiul si inima noastra trebuie sa se deschida.
Simti in el, ca si in arta lui dealtfel, copilul care nu a apucat sa copilareas ca, in care inocenta cauta sobrietatea maturitatii.

 

Daca vrei sa cunosti pictorul care doreste sa rosteasca adevarul, fara teama dar si fara umilinta, daca vrei sa intalnesti pictorul caruia nu-i este rusine sa fie trist dar nici arogant cand este bucuros, atunci in mod sigur vrei sa intalnesti pictorul care poate sa transforme orice reactie a mintii si a sufletului intr-un concert de linii si culori, intr-o carte ale carei coperti doar alesii pot sa le deschida.

Daca vrei toate astea, cauta-l pe Murivale.