Marin Gruia

Daca ai dori sa dai celui ce iubeste tot ce a fost dar si ceea ce va fi, talentul pur, curat, nealterat de vreo doctrina scolara, ai sa creezi un titan. Va apare acel “monstru” creator de frumos ce te obliga sa ingenunchezi, sa traiesti in extaz, sa plangi.
Viziunile, dincolo de tenebre, pot crea lumi sublime, lumi in care soarele, norii, ploaia sau zapada vor crea doar iubire.

La un astfel de om mintea devine un diapazon al sufletului, creeaza imagini greu de inchipuit, de un sublim aproape desavarsit, trezind in tine forta unor intelesuri pe care nici macar nu ti le imaginai.

 

La el, Marin Gruia, creatia isi etaleaza din plin valoarea de translatie catre viitor, transformand forta unui gand inca neterminat intr-o dorinta puternica de a trece dincolo de sine, de a crea realitati noi, in care intelegi de ce timpul nu are limite.
Avid de a cunoaste permanent limitele mintii umane, ne desfata privirea cu intrebari ce curg continuu catre raspunsuri ce-ti doresti sa vina cat mai tirziu, si ochiului i se pare o cruzime sa-i oferi dintr-o data atata bogatie de inspiratie, de culoare, de bucurie si forta de exprimare, de viata ce asteapta sa fie traita.

 

Ai la un moment dat senzatia ca soarta acestei omeniri ar fi mult mai usoara daca irealul framantata cu mainile iubirii si duiosia gandului curat ar putea sa devina glasul nostru, al tuturor, un fel de ” Buna dimineata! ” etern intr-un zambet al intregului univers.
Intr-un tablou in care niciodata fantezia nu s-a bucurat de o imbinare mai perfecta cu culoarea ai senzatia ca propriu-ti  gand intra grosolan, murdar, ca o fatalitate condamnata mortii, distrugand acea lumina intima, starnind urlete de durere si valuri de frica.
Privesti continuu si nu mai intelegi nimic din ceea ce vezi si incet uiti unde te afli, uiti ca existi.

 

Buna dimineata, soare! Indiferent unde te-ai afla, pentru toti ca mine.