Florin Șuțu

Atunci cand ii privesti “iernile” ai o senzatie coplesitoare de patrundere intr-o lume in care amintirile te inunda , iti aprtin si parca nu , dar te identifici cu toate si simti cum te epuizezi in inertia unor lumi eterne. ”Iernile ” lui sint un monolog cu tine insuti, o survolare a unui spatiu foarte cunoscut dar pe care nu l-ai vazut niciodata, dintr-o lume careia nu i-ai apartinut dar face parte din istoria ta.

Un singur glas se aude.

Este arta la care privesti o capita in arsita albului zapezii si vezi tot satul, este tabloul in care privesti o casa sub umbra norilor de plumb si cunosti deja toti oamenii din sat si ai vrea sa spui “sarut mana“ cu duiosie si lacrimi in ochi acelor batrini care nu mai exista.

Nici nu este nevoie de mai mult pentru ca  doar doua culori reusesc sa ceeze un poem si sa ne transforme existenta in simboluri.

Probabil de aceea si “florile” sunt o reusita combinatie de primavara si iarna, doua simboluri ale principalelor etape ale existentei noastre.

“Florile” lui au, de cele mai multe ori, delicatetea unui inceput, cand pipai in intuneric cu toate simturile larg deschise cautand drumul spre lumina dar si violenta unui drept la existenta prin lupta cu tot ce este in jur dar impotriva nimanui.

Arta lui nu are varsta pentru ca are aceeasi conditie de intelegere pentru orice timp.

Este proaspata cind o privesti pentru prima oara si coplesitoare cand o aprofundezi.

Daca as da o definitie acestui tip de arta, i-as spune “arta Florin Sutu”. De cele mai multe ori arta lui sperie pentru ca refuza sa se identifice cu gandurile trecatorului, pastrandu-si mereu independenta si propria vointa in exprimare.

Ca sa poti sa il intelegi trebuie intai sa te apropii de esenta vietii, sa intelegi, sa traiesti tot ceea ce a nascut aceasta arta .

Este acel tip de arta care stie si poate sa te iubeasca atunci cand se simte iubita si sa-ti dezvaluie nuante de o frumusete pura dar si un intreg arsenal de trairi si sentimente.