Florin Șuțu

Atunci cand ii privesti “iernile” ai o senzatie coplesitoare de patrundere intr-o lume in care amintirile te inunda , iti aprtin si parca nu , dar te identifici cu toate si simti cum te epuizezi in inertia unor lumi eterne. ”Iernile ” lui sint un monolog cu tine insuti, o survolare a unui spatiu foarte cunoscut dar pe care nu l-ai vazut niciodata, dintr-o lume careia nu i-ai apartinut dar face parte din istoria ta.

Un singur glas se aude.

Este arta la care privesti o capita in arsita albului zapezii si vezi tot satul, este tabloul in care privesti o casa sub umbra norilor de plumb si cunosti deja toti oamenii din sat si ai vrea sa spui “sarut mana“ cu duiosie si lacrimi in ochi acelor batrini care nu mai exista.

Nici nu este nevoie de mai mult pentru ca  doar doua culori reusesc sa ceeze un poem si sa ne transforme existenta in simboluri.

Probabil de aceea si “florile” sunt o reusita combinatie de primavara si iarna, doua simboluri ale principalelor etape ale existentei noastre.

“Florile” lui au, de cele mai multe ori, delicatetea unui inceput, cand pipai in intuneric cu toate simturile larg deschise cautand drumul spre lumina dar si violenta unui drept la existenta prin lupta cu tot ce este in jur dar impotriva nimanui.

Arta lui nu are varsta pentru ca are aceeasi conditie de intelegere pentru orice timp.

Este proaspata cind o privesti pentru prima oara si coplesitoare cand o aprofundezi.

Daca as da o definitie acestui tip de arta, i-as spune “arta Florin Sutu”. De cele mai multe ori arta lui sperie pentru ca refuza sa se identifice cu gandurile trecatorului, pastrandu-si mereu independenta si propria vointa in exprimare.

Ca sa poti sa il intelegi trebuie intai sa te apropii de esenta vietii, sa intelegi, sa traiesti tot ceea ce a nascut aceasta arta .

Este acel tip de arta care stie si poate sa te iubeasca atunci cand se simte iubita si sa-ti dezvaluie nuante de o frumusete pura dar si un intreg arsenal de trairi si sentimente.

Murivale

Daca vrei sa cunosti pictorul pentru care trecutul si prezentul se strang intr-o singura intrebare, pictorul pentru care zbuciumul neantelegerii sale impiedica pe cei din jur sa-l inteleaga, motiv pentru care a invatat sa simta durerea culorii, geamatul formelor sau nepasarea umbrelor…

 

Daca vrei sa intalnesti pictorul care te cheama dar in acelasi timp te respinge cu arta lui, deoarece expresia nerostita a trairii sale este o ura care mangaie, o dorinta de a se razbuna cu dragoste pe raul din jurul lui…
Deci daca vrei sa cunosti acest om, te vei apropia in mod sigur de Murivale. Vei ramane surprins de puterea-i de sacrificiu, rupand din fiinta lui pentru a-si transpune gandul in forma si culoare.
A inteles ca nu poti cere iubire celor din jurul tau atata timp cat nu iubesti.

 

Este omul care e in stare sa plinga cu adancul fiintei sale pentru tot ceea ce si-a dorit si nu are, dar si pentru ceea ce ar vrea sa daruiasca si nu poate.
Oricat ar fi imaginea de neclara, de dura, de abstracta sau reala, il simti pe el in lumea lui, dincolo de zambetul timid si fals, intr-o lume aspra, taioasa si periculoasa, dar lumea lui, mica dar care-l primeste cu bratele deschise, o lume care nu pune intrebari pentru ca nu vrea raspunsuri.
Este pictorul care nu se poate adresa tuturor pentru ca stie ca nu va fi inteles, stie ca nu-i va putea intelege, dar dorinta lui de a-si gasi drumul printre semeni lasa o urma, pentru unii discreta, pentru altii profunda, asupra unei arte si unui artist ce nu trebuiesc inventate pentru ca exista si asupra carora doar ochiul si inima noastra trebuie sa se deschida.
Simti in el, ca si in arta lui dealtfel, copilul care nu a apucat sa copilareas ca, in care inocenta cauta sobrietatea maturitatii.

 

Daca vrei sa cunosti pictorul care doreste sa rosteasca adevarul, fara teama dar si fara umilinta, daca vrei sa intalnesti pictorul caruia nu-i este rusine sa fie trist dar nici arogant cand este bucuros, atunci in mod sigur vrei sa intalnesti pictorul care poate sa transforme orice reactie a mintii si a sufletului intr-un concert de linii si culori, intr-o carte ale carei coperti doar alesii pot sa le deschida.

Daca vrei toate astea, cauta-l pe Murivale.

Marin Gruia

Daca ai dori sa dai celui ce iubeste tot ce a fost dar si ceea ce va fi, talentul pur, curat, nealterat de vreo doctrina scolara, ai sa creezi un titan. Va apare acel “monstru” creator de frumos ce te obliga sa ingenunchezi, sa traiesti in extaz, sa plangi.
Viziunile, dincolo de tenebre, pot crea lumi sublime, lumi in care soarele, norii, ploaia sau zapada vor crea doar iubire.

La un astfel de om mintea devine un diapazon al sufletului, creeaza imagini greu de inchipuit, de un sublim aproape desavarsit, trezind in tine forta unor intelesuri pe care nici macar nu ti le imaginai.

 

La el, Marin Gruia, creatia isi etaleaza din plin valoarea de translatie catre viitor, transformand forta unui gand inca neterminat intr-o dorinta puternica de a trece dincolo de sine, de a crea realitati noi, in care intelegi de ce timpul nu are limite.
Avid de a cunoaste permanent limitele mintii umane, ne desfata privirea cu intrebari ce curg continuu catre raspunsuri ce-ti doresti sa vina cat mai tirziu, si ochiului i se pare o cruzime sa-i oferi dintr-o data atata bogatie de inspiratie, de culoare, de bucurie si forta de exprimare, de viata ce asteapta sa fie traita.

 

Ai la un moment dat senzatia ca soarta acestei omeniri ar fi mult mai usoara daca irealul framantata cu mainile iubirii si duiosia gandului curat ar putea sa devina glasul nostru, al tuturor, un fel de ” Buna dimineata! ” etern intr-un zambet al intregului univers.
Intr-un tablou in care niciodata fantezia nu s-a bucurat de o imbinare mai perfecta cu culoarea ai senzatia ca propriu-ti  gand intra grosolan, murdar, ca o fatalitate condamnata mortii, distrugand acea lumina intima, starnind urlete de durere si valuri de frica.
Privesti continuu si nu mai intelegi nimic din ceea ce vezi si incet uiti unde te afli, uiti ca existi.

 

Buna dimineata, soare! Indiferent unde te-ai afla, pentru toti ca mine.