Sergiu Comărniceanu

Icoana, dincolo de semnificatia ei, este o fiinta, este vie prin ceea ce creaza in jurul ei.
Este un viu aparte, de dincolo de noi, pe care multi nici nu-l intelegem.
Ea este in stare, ca din momentul in care culoarea pusa din mana  noastra capata si harul lui Dumnezeu, sa fie “fiinta” care leaga suflet de suflet, care te leaga pe tine, cel care esti, de cel care poate ai vrut sa fi, te leaga cu dorinta cunoasterii de neintelesul de ieri si neintelesul de maine. Freamatul ei impune o relaxare a gandirii, o intoarcere catre iubire si adevar.
Vibratia ei te obliga sa-ti pleci ochiul si sa-ti inalti spiritul.

Fericiti sint cei care, putand sa se apropie de lumea lui Dumnezeu, cunosc linistea si bucuria pacii sufletesti.
Dincolo de tehnica realizarii, de materialele folosite, icoana este usor de recunoscut si usor sa ti-o apropii.
Arta straveche face din iconar omul care impreuna cu preotul deschid caile cunoasterii spirituale si in aceasta perioada cauta noi cai de exprimare, de expresie, pentru a-si recapata locul pe care-l merita in lumea artei.
Creatia unei zone cu traditii in domeniu, Sergiu Comarniceanu, a introdus in icoanele sale pe sticla elemente proprii de exprimare, manifestind preocupari pentru  detaliu, chiar si in planurile indepartate, apelind de multe ori la traditia populara, chiar la mituri si legende.

 

Preocupat de ideea de frumos, da lucrarilor sale o linie de noutate si interes prin utilizare de rame din lemn sculptat cu motive nationale, fara insa a se abate foarte mult de la regulile clasice.